luni, 30 aprilie 2012

Jaqueline Cristian a câştigat turneul Dr. Oetker Junior Trophy

Românca Jaqueline Cristian este câştigătoarea turneului de tenis Dr. Oetker Junior Trophy la feminin, după ce a dispus în finală de Tereza Mihalikova (Slovacia), cu 6-2, 6-3.
Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a oferit premiul jucătoarei la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.
Alexandra Dulgheru, una dintre cele şapte românce aflate în clasamentul mondial WTA, l-a premiat pe britanicul Jay Clarke, câştigătorul finalei masculine de la Dr. Oertker Junior Trophy, cel mai mare turneu de tenis pentru juniori organizat vreodată în România.
Clarke a câştigat finala cu Samuel Ferguson, şi el din Marea Britanie, în trei seturi, 6-7 (3), 7-6 (2), 6-4.
”Am fost impresionată de cât de bine a fost organizat acest turneu de Federaţia Română de Tenis. Este grozav că avem un turneu de juniori de categoria I în România. Am urmărit puţin meciurile şi am văzut că s-a jucat la un nivel foarte ridicat”, a declarat Alexandra Dulgheru.
Federaţia Româna de Tenis i-a premiat şi pe cei trei juniori români care anul trecut au fost desemnaţi jucătorii anului de către Tennis Europe: Ioana Loredana Roşca - Player of the Year 2011 nr. 1, la grupa sub 16 ani, Bogdan Borza - jucătorul european nr. 1 al anului, la grupa sub 14 ani, şi Nicolae Frunza - Player of the Year 2011 nr. 3, sub 14 ani. Alături de aceştia un premiu special a primit Gabriel Săndulescu, cel căruia Tennis Europe i-a acordat titlul de cel mai bun director de turneu al anului 2011.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu